miercuri, 10 octombrie 2012

O noua provocare din partea lui Paulo Coelho


Un nou roman de Paulo Coelho,
Manuscrisul gasit la Accra,
din 15 octombrie in librarii
Un manuscris de demult cuprinde secretul vietii noastre.
Traieste clipa pentru a-ti pastra sufletul viu!

14 iulie 1099. In ajunul bataliei pentru Ierusalim, cruciatii asteapta, dincolo de ziduri, zorile, cand va incepe asaltul. Locuitorii din Orasul Sfant – crestini, evrei si musulmani – se aduna spre a-l asculta pe grecul intelept caruia ii zic Coptul. El nu le spune nimic despre batalia iminenta, ci le vorbeste despre invatamintele desprinse din viata de toate zilele, din provocarile si greutatile pe care fiecare trebuie sa le infrunte, despre credinta si puterea de a transforma infrangerile in inceputuri de drum. Adevarata intelepciune provine din iubire, din clipele de suferinta prin care trecem, dar si din cele de glorie, din ingemanarea perpetua a vietii cu moartea. Manuscrisul gasit la Accra ne invita sa meditam la cat de important este sa-ti traiesti prezentul si la principiile si valorile umane. Fara ele, nimeni nu poate merge mai departe. Insemnate pe un papirus, ascunse intr-o pestera din desertul egiptean, spusele inteleptului grec ajung astfel pana la noi.

La intrebarile despre dragoste, pierdere, infrangere,
singuratate, teama, loialitate, sex, viitor, calea de urmat,
el da raspunsuri la fel de adevarate si dupa o mie de ani.

"Manuscrisul gasit la Accra nu este o carte care sa se citeasca pe nerasuflate. Paginile trebuie parcurse pe indelete, iar cartea – pastrata mereu aproape, caci ii va dezvalui de fiecare data celui ce o deschide un nou inteles." (Época)

Aparuta in Brazilia in luna august intr-un prim tiraj de 100.000 de exemplare, noua carte a lui Paulo Coelho, Manuscrisul gasit la Accra, este una dintre cele mai asteptate carti ale anului, drepturile de publicare fiind vandute pana in prezent in 29 de limbi. In Italia, cu un tiraj de 200.000 de exemplare, Manuscrisul gasit la Accra urca in top 5 cele mai vandute carti dupa numai 3 zile.
Cartile lui Paulo Coelho sunt traduse in 73 de limbi, publicate in 170 de tari si au atins vanzari de 140.000.000 de exemplare in intreaga lume, iar in Romania de peste 1.000.000 de exemplare.
Paulo Coelho este scriitorul cu cei mai multi fani in retelele de socializare: 9,3 milioane de fani pe Facebook si 5,8 milioane de followers pe Twitter. 
"O noua provocare prin care magul brazilian ne poarta pe Calea Intelegerii, spre Poarta Intelepciunii. Ca de obicei, bland si tamaduitor. O dulce mangaiere pe cicatricile unei intregi istorii." (Grigore Cartianu, Adevarul)
"In Manuscrisul gasit la Accra, Coelho mizeaza pentru prima data pe cartea realitatii. Sub pretextul transcrierii unui manuscris descoperit de un arheolog englez in Egipt, scriitorul brazilian isi duce cititorii in Ierusalim, in ajunul invaziei armatei cruciatilor. E un moment de criza existentiala majora, in care orasul si locuitorii sai isi asteapta distrugerea. Ei bine, tocmai astfel de momente sunt cele in care apar intrebarile cele mai profunde legate de valorile existentei umane, intrebari pe care oamenii si le pun de cand lumea si ale caror raspunsuri le uitam mereu. Locuitorii cetatii invata, intrebare cu intrebare si raspuns cu raspuns, sa pretuiasca viata cu tot ceea ce le ofera aceasta: «Vom vorbi, asadar, despre viata noastra zilnica, despre greutatile pe care am fost nevoiti sa le infruntam. Doar asta va avea cautare in viitor, pentru ca nu cred ca se vor schimba multe lucruri in urmatorii o mie de ani.» Chiar asa: nu multe s-au schimbat de-atunci, cel putin nu in ceea ce priveste valorile adevarate ale vietii, dupa cum veti descoperi citind aceasta carte." (Mihaela Frank, ELLE Romania)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu