Condeiul cu poezii: Indragostitii, de Izabela Diaconescu

Indragostitii

de Izabela Diaconescu

Vesnicia nu-si iroseste clipele.

Dar pe maluri de argint,

se perinda-n zbor amintirea unui zambet.

E cald, dar mai ales,

e razvratirea tuturor firelor de nisip,

ce au zburat si vor mai zbura

spre neantul inserarii,

luandu-si cu ele secundele.

Siretul! Parca-si ia avant,

cu umerii drepti, cu barbia ridicata.

In ochi i se citeste indrazneala,

in piept se simt acorduri de furtuna.

Talazuri vin si pleaca,

dar el le urmareste nestingherit,

parca stand la panda.

Sfideaza punctul asta cerul,
ba chiar il provoaca.

Ia uite!

I s-au si desfacut aripile,
si-i ca un inger neinteles de soarta.

Mai lasa, timpule, de la tine!

si el lasa...
o clipa...

Apoi curcubeul forfotei, al nemarginirii,

apare din nou, parca neintrerupt.

Cine sa stie,cine sa banuiasca macar,

ca timpul si-a lasat una din clipe,
sa se piarda in aripile cutezatorului?

Izabela Diaconescu a terminat Facultatea de Litere, sectia LMA, este din CLuj-Napoca si,momentan, nu are nicio lucrare publicata. Citatul ei preferat este: "Era o clipa in care nimeni nu se mai gandea la visuri, la viata, la lume. Era o clipa irosita de marea vesnicie. Timpul se lasase jefuit de o clipa. Apoi incepu sa numere iarasi clipele lumii, clipele vietii. Nimeni in lume nu simtise insa ca timpul isi pierduse o clipa." (Constantin Chirita, "Ciresarii")