sâmbătă, 13 octombrie 2012

Noutatile editurii Rao



"La 3 decembrie 1926 o femeie îndurerată a dispărut în mod misterios de la reşedinţa sa din Berkshire, Anglia. Descoperirea maşinii acesteia abandonate în Surrey a provocat îngrijorare cu privire la siguranţa ei. A fost găsită o săptămână şi jumătate mai târziu, la un hotel luxos din Harrogate, Yorkshire, citind relatările din ziare despre căutarea iniţiată la nivel naţional pentru descoperirea sa. Când a fost interogată în legătură cu comportarea sa ieşită din comun, soţul ei a intervenit, pretinzând că femeia suferea de amnezie. Acea femeie era Agatha Christie iar evenimentele din cele unsprezece zile de absenţă aveau să o bântuie pentru tot restul vieţii. (...)Misterul din jurul dispariţiei îi fascinează pe oameni chiar şi în ziua de azi. Ceea ce rezultă de aici este povestea irezistibilă a unei femei aduse de o suferinţă personală la marginea disperării, dar care a reuşit să se salveze şi să devină una dintre cele mai iubite povestitoare ale secolului douăzeci." (Jared Cade)


 O aventură plină de feerie, senzualitate ţi emoţie 1483, înălţimile munţilor Vercors.  Nu departe de castelul Sassenage, tânara Algonde se zbate în van să scape din vâltoarea torentului care a înşfăcat-o. În ciuda eforturilor sale, este purtată de apele învolburate spre muntele unde se spune că îşi are sălaş Mélusine. Toţi o credeau pierdută, dar tânăra se trezeşte într-o grotă subterană, lângă un trup de femeie rece şi vâscos, care, de la brâu în jos, se continuă cu o coadă de şarpe de mare. Cum de a reuşit să supravieţuiască şi ce juramânt a trebuit să facă astfel încât să scape cu viaţa nimeni nu ştie. Ce se întâmplă cu această tânără fată a cărei frumuseţe păleşte pe zi ce trece? Ce i-a jurat zânei în schimbul vieţii? Forţată să păstreze tăcerea pentru a-l proteja pe barbatul pe care îl iubeşte, Algonde va încerca să scape din capcana pusă în calea ei dinainte de a se naşte.



 

Este o noapte friguroasă de decembrie şi oamenii s-au adunat să asculte un concert de colinde al Armatei Salvării. Deodată se aude o împuşcătură şi unul dintre corişti se prăbuşeşte mort. Detectivul Hole şi echipa sa sunt chemaţi să investigheze crima, dar ei au puţine elemente de la care să pornească - nu există nici un suspect, nici o armă a crimei şi nici un mobil. Dar, când asasinul îşi dă seama că a împuşcat pe altcineva, Hole realizează că problemele lui de-abia de acum încep.






Nu există societate umană în care arta să nu-şi găsească locul. Pictarea şi decorarea, aidoma povestitului şi muzicii sunt elemente tot atât de fireşti omului pe cât este pentru păsări construirea cuibului. Începând cu cele mai vechi sculpturi preistorice şi picturi rupestre, omenirea a simţit nevoia de a-şi înregistra pornirile creatoare. Astăzi, imboldul către expresiile artistice vizuale este mai evident decât oricând şi continuă să demonstreze cine suntem şi cum trăim.




 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu