Caligraful lui Voltaire

Nimeni nu s-a intrebat vreodata cum anume s-a ajuns la arta caligrafiei. Arta literelor a inceput de la gravarile in piatra, de la scrierile pe papirus si a evoluat de atunci.

In secolul XVIII, caligrafia era destul de cautata, iar caligrafii duceau zilnic o munca migaloasa, facand din simple litere si cuvinte, adevarate opere de arta asternute pe hartie. Exact cu acest gand a pornit la drum si tanarul Dalessius, caligraf aflat in slujba lui Voltaire. Inca de mic, de la moartea parintilor sai, Dalessius a urmat Scoala de Caligrafie a lui Vidors, la indemnele unchiului sau, maresalul de Dalessius. La aceeasi scoala fusese elev si un anumit Silas Darel. Cand incepe a stapani destul de bine tainele caligrafiei, tanarul Dalessius hotaraste sa isi caute de lucru in orasul Ferney, dar in acelasi timp primind insarcinare de la Voltaire sa plece imediat la Toulouse ca sa afle tot ce se putea despre enigma familiei Calas. Ajuns la Toulouse, tanarul caligraf intra in Casa Siccard, unde va locui o perioada. Tot in Toulouse, se afla si resedinta familiei Calas, unde se spunea ca ar fi inca locul de spanzuratoare al lui Marc Antoine Calas. Ducandu-se sa vada cu proprii sai ochi, Dalessius descopera ca nu mai ramasese decat carligul care sustinuse candva funia decedatului si plateste pentru acest lucru, precum si pentru niste carti misterioase, ce contineau informatii care,spunea el:”ar fi putut salva familia Calas”.Ajuns inapoi la Casa Siccard, Dalessius afla ca este chemat la tribunal ca sa isi inceapa lucrul. Ducandu-si zi de zi munca de caligraf, tanarul afla despre un anume Kolm, fost calau, care acum era insarcinat cu spalarea trupurilor si care, se pare ar fi facut acest lucru  si in cazul lui Marc Antoine. Intr-o noapte se hotaraste sa il urmareasca pentru informatii, iar dupa un schimb dur de replici si raspunsuri, Kolm se alatura lui Dalessius in rezolvarea enigmei familiei Calas.

Trebuind sa caute si un anume ceasornicar Von Knepper(aflat sub numele fals de domnul Laghi),om ce detinea pasiunea pentru masinarii ce puteau intruchipa pana si oamenii, Dalessius ajunge sa se indragosteasca de fiica acestuia, o fata-papusa, pe nume Clarissa, ce intruchipa deopotriva frumusetea si perfectiunea. Boala de care suferea Clarissa, confuzia, pierderile de memorie pe termen scurt, o facusera sa se desprinda de lumea reala si sa se inchida in propria-i lume, lucru pe care, de altfel, il facuse si tatal ei cu ea. Orbit de dragostea sa pentru Clarissa, Dalessius ii fagaduieste scaparea de sub tirania tatalui ei, dar esueaza. Clarissa dispare in cele din urma, ultima oara fiind vazuta in atelierul lui Mattioli, un sculptor aflat in cautarea muzei perfecte, si care dezvoltase o obsesie pura pentru Clarissa, pe care o considera perfecta. Dar sculptura ei a ramas pentru totdeauna neterminata, caci aceasta s-a facut nevazuta pentru totdeauna.

Intors la Von Knepper, ii da cruda veste care il va lasa pe acesta fara nicio bucurie in viata.

Abatele Mazy ii ia urma lui Dalessius, vrand sa stie cine anume il trimisese la Paris(pentru ca Voltaire isi trimitea corespondenta sub nume false din pricina dusmanilor). Cazand in capcana, Dalessius ajunge la maestrul caligraf Silas Darel, acum imbatranit de vreme si concentrat numai si numai asupra scrisului, care este ucis in cele din urma din pricina adevarului.

Dalessius se intoarce la Voltaire, inmanandu-i ultimele sale rapoarte si continuand in urmatorii ani sa-si execute slujba de caligraf, fara sa isi mai deschida propriul atelier  de cerneluri si pene, asa cum ii propusese odata lui Voltaire. In clipa in care Voltaire isi anunta plecarea la Paris, Dalessius simte ca nu mai are nimic care sa il tina legat de orasul Ferney. La moartea lui Voltaire, inima ii este adusa la Ferney de un mesager polonez si ii este pastrata de catre Dalessius care decide ca scrisul lui“nu mai era cel de odinioara:acum era senin si simplu si nu incerca sa ia ochii nimanui. Era scrisul cuiva care stie ca insemnarile ascund atat ceea ce exista, cat si lucrurile pierdute”.(sursa:Caligraful lui Voltaire, Pablo DeSantis, pag.212) Intors la lucru la Casa Siccard ca si specialist in instrumente de caligrafie, Dalessius nu a incetat niciodata sa o caute pe Clarissa. In drumul sau, un barbat i-a taiat calea, aratandu-i un cap sculptat si intreband daca o cunostea pe fata. Dalessius l-a recunoscut pe Mattioli, vechiul sculptor, care,odinioara, privise goliciunea Clarissei pozand pentru arta. Afland raspunsul negativ al lui Dalessius, Mattioli s-a urcat pe marginea podului, tinand inca in mana sculptura ce avea sa fie pe veci neterminata si stranse bine nodul in jurul gatului sau, sarind in apa intunecata. “Cea de pe urma imagine a Clarissei pieri odata cu el”.(sursa:Caligraful lui Voltaire, Pablo DeSantis, pag.214)

Pablo De Santis a lucrat ca jurnalist si scenarist, literatura sa adresandu-se in special tinerilor, fapt ce l-a facut cunoscut in Spania. In 1984 obtine premiul pentru cel mai bun scenarist de televiziune, iar in 1993 premiul Destacados de ALIJA, destinat scriitorilor de literatura pentru copii. Caligraful lui Voltaire apare in 2002 si cunoaste un succes imediat de critica si de public.

“Avand ca fundal sfarsitul secolului al XVII-lea, romanul lui Pablo De Santis disimuleaza cu subtilitate faptele reale sub masca fantasticului.”