luni, 6 august 2012

Mediatorul

Atunci când banii sunt mai aproape decât poate crede cineva și când puterea legii și a politicii îți stă în mâini, s-ar spune nu ai altceva ce să-ți mai dorești de la viață. Dar există și un factor de risc, mai ales atunci când deții informații ultra-secrete:să fii vânat de câțiva dușmani, care se întâmplă să reprezinte marile puteri mondiale.
Exact pe această cale o ia și viața avocatului Joel Backman, om cu mare influență la Washington D.C. și asociat la cea mai mare firma de avocatura de atunci: Backman&Pratt. Backman nu numai că se bucura de imensul succes al firmei sale de avocatură, în mare parte datorită onorariilor considerabile pe care le primea de la clienții săi, dar era și o persoană importantă de pe scena politică a Statelor Unite. Nimic nu tulbură viața lui Joel Backman, până în clipa în care trei tineri pakistanezi reușesc să spargă o bază de sateliți și să creeze, astfel, un sistem global de spionaj prin satelit,numit JAM.

Evident, această creație se dorea a fi vândută pe o sumă destul de impresionantă, iar având în vedere conflictele politice în care se aflau marile puteri, nici ofertele nu au întârziat să apară. Doar că Joel Backman face niște greșeli colosale, care îi va costa viața atât pe tinerii pakistanezi, cât și pe asociații lui Backman.

Se intentează un proces împotriva faimosului "mediator", proces în care acesta,în mod surprinzător, pledează vinovat, iar guvernul american îl aruncă în închisoarea de maximă securitate și protecție Rudley. Numai că CIA-ul dorește să scoată de la Backman toate secretele pe care acesta le deține,și îl presează pe președintele Arthur Morgan să-i obțină o grațiere, pentru ca Backman să poată fi scos din țară. Lucru care se și petrece.

Backman este eliberat și, practic, târât afară din țară, urmând să fie dus în Italia, unde soarta vieții sale va deveni în curând o numărătoare inversă, întrucât CIA-ul lasă să se scurgă informația eliberării lui Backam și locul unde se afla, astfel încât rușii, israeliții, saudiții și chinezii pornesc pe urmele lui Joel Backman.

Viața lui Backman devine o cursă de supraviețuire prin orașele Treviso și Bologna, ascuns sub o identitate falsă și neștiind niciodată ce îl așteaptă la următoarea intersecție, în timp ce CIA-ul nu vrea să știe decât un singur lucru: cine îl va omori primul pe cel care ținuse cândva în mâini soarta omenirii.

Un roman cutremurător despre duplicitate, conspirație și spionaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu