sâmbătă, 25 august 2012

Lansarea volumului de debut al Lilianei Lazăr

Liliana Lazăr, autoarea de origine română despre care J.M.G le Clezio a spus că “a reușit unul dintre cele mai originale romane din ultimii ani”, se întâlnește cu cititorii din București, pe data de 30 august, ora 18.00, în Librăria Bastilia (P-ța Romană nr. 5).

Scriitoarea va vorbi despre
Pământul oamenilor liberi, volumul său de debut, publicat de Editura Trei, în colecția Fiction Connection.Alături de Liliana Lazăr se va afla Magdalena Mărculescu, directorul editorial al Editurii Trei. Evenimentul va fi moderat de Andra Cărbunaru.

Cartea Pământul oamenilor liberi se construiește în jurul destinului lui Victor Luca, din satul moldovenesc Slobozia, un personaj straniu, greu de plasat pe axa bine-rău și aflat într-o relație specială cu un loc magic al satului, “Groapa cu lei”, lacul situat în apropierea pădurii care înconjoară Slobozia.


Destinul neobișnuit al personajului – criminal în serie fără voia lui – se desfășoară pe fundalul sumbru și opresiv al regimului comunist, dar și al degringoladei primilor ani postrevoluționari.
Ancorat în istoria relativ recentă a României – acoperă perioada regimului Ceaușescu – Pământul oamenilor liberi are suspansul unui roman polițist și stranietatea unui basm.

O carte cu accente de roman fantastic și de thriller psihologic deopotrivă.
Pământul oamenilor liberi reînvie atmosfera din basmele Fraților Grimm.” – Le Nouvel Observateur

“Fascinant și seducător, acoperind anii ’70-’89 ai regimului comunist din România, Pământul oamenilor liberi este un roman politic despre insuportabila ușurătate a ființei.” – Telerama

Liliana Lazăr s-a născut în 1972, în România, iar în prezent locuiește în Franța.
A debutat cu romanul Terre des affranchis (Pământul oamenilor liberi) în 2009, la Gaïa Éditions (Actes Sud), carte recompensată cu mai multe premii, printre care “Premiul celor cinci continente”, acordat de Organizația Internațională a Francofoniei, care premiază, din 2001, scriitori francofoni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu