In trecut, in istorie: Isaac Asimov, intre legile roboticii si psihoistorie

Scriitor de mare succes, Isaac Asimov este cunoscut mai ales pentru lucrările sale științifico-fantastice și de popularizare a științei, dar și pentru conceptul de psihoistorie și legi ale roboticii.Cea mai faimoasă lucrare a sa este seria Fundația, combinată cu seria Imperiului Galactic și seria Roboților. Asimov a fost un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A.Heinlein și Arthur C.Clarke și a fost considerat unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale.

Cariera de scriitor

Cariera lui Asimov a început în jurul anului 1940 și a fost dominată de science-fiction. Această perioadă a durat până în anul 1958, după publicarea romanului Soarele gol , urmând ca Asimov să publice cu preponderență literatură non-ficțiune. După 1982, a început cea de-a doua parte a carierei sale în domeniul S.F., cu publicarea romanului Marginea Fundației.

Cele trei legi ale roboticii

În anii 1950, Isaac Asimov a dezvoltat un concept revoluționar pentru acea vreme,definit și în literatura SF și anume: cele trei legi ale roboților. Mare parte din lucrările literare ale lui Asimov au la bază aceste trei legi,create pentru a recomanda parametri clari ai funcționării roboților în scopul de a preveni scăparea acestora de sub controlul omului.

Prima lege este referitoare la siguranța ființei omenești: un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane,sau, prin neintervenție, să permită să i se facă un rău.

A doua lege vizează obediența: un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu prima lege.

A treia lege este legată de autoapărare: un robot trebuie să își protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu prima și a doua lege.

Acțiunea din romanele lui Isaac Asimov a dus la apariția unei legi suplimentare, denumită Legea 0 (zero):Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău umanității sau să permită prin neintervenție ca umanitatea să fie pusă în pericol. Ca o consecință a legii 0, conținutul celorlalte legi se modifică, Legea 0 fiind cea supremă.

Seria Fundația și conceptul de psihoistorie

Asimov a publicat în revista "Astounding Science Fiction" din SUA o serie de povestiri științifico-fantastice, între 1942 și 1950. Patru dintre acestea, împreună cu o secțiune introductivă au devenit cele cinci capitole ale Fundației. Seria Fundația este considerată ca fiind cea mai bună operă a lui Asimov, alături de seria Roboților.

Primul capitol al acestei lucrări conține conceptul de psihoistorie, dezvoltat de către personajul principal Hari Seldon, acesta fiind matematician.Psihoistoria funcționează bazându-se pe principiul conform căruia comportamentul unei mase de oameni poate fi previzibil dacă masa respectivă este foarte mare ca și numar (cum ar fi populația galaxiei care este de aproximativ un cvadrilion de oameni). În accepţiunea lui Asimov, psihoistoria reprezintă o combinaţie între istorie, statistică matematică şi sociologie care are ambiţia de a face predicţii generale asupra comportamentului viitor al marilor mase sociale (în cazul de faţă, Imperiul Galactic).În plan secundar, psihoistoria se bazează pe studiul matematic al reacţiilor conglomeratelor umane ca răspuns la stimulii sociali şi economici, la nivel macro. Aceste observaţii iau forma unor legi statistice care pot avea şi funcţie predictorie. Asimov se bazează pe o lege simplă provenită din teoria cinetică: un observator ar avea dificultăţi în a descrie traiectoria posibilă a unei molecule de gaz, dar cu siguranţă poate estima acţiunea întregii mase a gazului. Astfel, acest concept este aplicat uriaşei populaţii fictive a Imperiului Galactic.

Numele lui Isaac Asimov rămâne o piatră de fundament în literatura S.F. cu un record personal de 477 de cărți publicate. „Voi fi ținut minte pentru Trilogia Fundației și pentru Cele Trei Legi ale Roboticii. Însă pentru ce aș vrea să fiu ținut minte nu este o carte, sau o duzină de cărți. Orice lucru aș fi scris poate fi egalat sau chiar întrecut de către altcineva. Însă totalitatea lucrărilor mele, din punctele de vedere ale cantității, calității și diversității, nu mai poate fi întâlnită la nimeni altcineva. Pentru aceasta vreau să fiu ținut minte." spunea Isaac Asimov.

Cafeaua de dimineata

"Cărţile sunt cărăuşii civiizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate." Barbara Tuchman avea dreptate. De-a ungul istoriei cartile au intregistrat date,fapte,personaje care ies la iveala inaintea fiecarei generatii. In trecut, numerosi scriitori si-au adus contributia semnificativa in diferite domenii si au pus bazele unor concepte dupa care se ghideaza lumea in ziua de astazi. Pe aceasta cale, as vrea sa introduc pe blog o noua categorie de materiale, si anume: "In trecut, in istorie", in care voi prezenta vietile si operele cat mai multor scriitori care vor ramane mereu in istoria literaturii si ale caror scrieri vor ramane mereu adevarte opere de arta.

Pumnalul Diafan

In al doilea volum al trilogiei "Materiile intunecata", aventurile Lyrei Belacqua, ulterior denumita de catre vrajitoare, Lyra Silvertounge, continua cu si mai mult suspans si fictiune,avandu-l pe Pantalaimon, daimonul ei, alaturi de ea. Daca in primul volum, Lyra pleaca in cautarea Prafului, in al doilea aceasta afla cu ajutorul aletiometrului ca are o noua misiune: sa-l ajute pe Will Parry sa-si gaseasca tatal. 

Intr-una din zile, Will hotaraste sa plece in cautarea tatalui sau, John Parry, un explorator plecat intr-o expeditie undeva in nord, care nu se mai intorsese niciodata la familia sa. Inainte de aceasta, Will o incredinteaza pe mama sa,care avea grave tulburari psihice, profesoarei de pian, doamna Cooper. Intors acasa sa isi ia ultimele lucruri si provizii pentru lunga-i calatorie, descopera ca doi barbati sparg casa in cautare de ceva, ceva ce se afla in penarul verde de piele al mamei sale. Luandu-si inima in dinti, Will lupta impotriva lor si reuseste sa fuga catre Oxford. In timp ce se odihnea pe o pajiste, observa cum o pisica se sperie de ceva de parea a fi invizibil, dar imediat disparand in acel ceva. Din unghiul in care sedea Will, se putea vedea ceva ce nu apartinea peisajului Oxfordului. Curios din fire, Will pasi fara sa isi dea seama intr-o cu totul alta lume.

Orasul in care se afla acum, Ci'gazze(Citagazze), nu era populat absolut deloc, iar toate magazinele, barurile si hotelurile erau goale. Vizitand loc dupa loc, Will ajunge sa dea nas in nas cu Lyra, care se afla in aceeasi situatie ca si el si care era curioasa sa vada un om fara daimon. Dupa ce ii cere explicatii fetei despre locul unde se aflau, Will decide sa ramana cu Lyra.Dupa cateva zile, timp in care cei doi se cunosc mai bine si afle fiecare despre misiunea celuilalt, se intalnesc cu un grup de copii si descopera ca disparitia adultilor se datora Spectrelor, care se hraneau cu constiinta amenilor. Originea lor era incerta, dar cei mai multi invatati erau de parere ca din pricina ferestrelor dintre lumi, create de Lordul Asriel in trecut, acestea s-au raspandit in toate lumile. Discutand despre cele aflate, si vorbind cu aletiometrul, cei doi, Lyra si Will, se hotarasc sa se intoarca in Oxford pentru a gasi mai multe informatii despre Spectre si despre tatal lui Will. Lyra avea misiunea de a o gasi pe Dr.Malone, considerata de aletiometru un invatat, iar Will se hotara sa mearga la biblioteca pentru a cauta informatii despre tatal sau. 

Indrumata de busola, Lyra o gaseste pe Dr.Mary Malone, un om de stiinta, ce lucra la un proiect despre materiile intunecate. Intalnirea dintre cele doua devenea destul de tensionata pe masura ce Dr. Malone isi dadea seama ca misiunea Lyrei si proiectul la care lucra ea erau unul si acelasi lucru. "Umbrele" descoperite de Mary si Praful Lyrei erau la fel; particule din Univers ce detineau constiinta.

Intr-o biblioteca din centrul Oxfordului, Will afla de expeditia din Arctica a tatalui sau si citeste scrisorile pe care i le trimisese acesta mamei lui.

Un anume Sir Charles ii ia urma Lyrei pentru a-i fura aletiometrul, fiind defapt Lordul Boreal, complice direct cu doamna Coulter, mama Lyrei. 

Intr-o alta lume, vrajitoarele conduse de Serafina Pekkala, afla despre razboiul ce il pregatea Lordul Asriel impotriva Autoritatii si decid sa lupte alaturi de celelalte clanuri de vrajitoare, alaturandu-li-se si vrajitoarea letona Ruta Skadi, ale carei putei erau inimaginabile.Totodata, si Lee Scoresby, aeronautul care luase parte la intamplarile din Bolvangar, decide sa le ajute, plecand in cautarea lui Stanislaus Grumann,un saman ce detinea informatii pretioase despre razboiul Lordului Asriel. Dar nu inainte de a o proteja pe Lyra, care intre timp primeste insarcinarea de a gasi Pumnalul Diafan, alaturi de Will, pentru a-si putea recupera aletiometrul. 

Ajunsi inapoi in Ci'gazze, si urcand in Turnul Ingerilor, il salveaza pe Giacomo Paradisi din mainile unuui ucigas, iar acesta le ofera Pumnalul Diafan si le spune istoria acestuia si ce poate sa faca. Cele mai importante lucruri erau puterea lui de a crea ferestre intre lumi si de a tine Spectrele la distanta.Totodata, acestia afla despre ingeri si despre ceea ce sunt ei de fapt si despre razboi.

Will devine purtatorul pumnalului si se intoarce in Oxford pentru a fura aletiometrul de la Sir Charles. Operatiunea ii reuseste, intorcandu-se cu bine in Ci'gazze. Impreuna cu Lyra, se intalnesc cu celelalte vrajitoare, conduse de Serafina Pekkala si Ruta Skadi si raman toti impreuna, pana cand una dintre vrajitoare, Lena Feldt, face greseala sa o urmareasca pe doamna Coulter care ii prinde daimonul si i-l tortureaza pana ii spune adevarul despre Lyra. Will pleaca singur in padure, intalnindu-se cu Stanislaus Grumann, care era de fapt John Parry, tatal sau. Acesta moare in urma atacului Jutei Kamainen, vrajitoarea ce il iubise pe tatal lui Will.

Intors indurerat la tabara unde se odihnea Lyra, constata ca vrajitoarele fusesera atacate de Spectre si ca Lyra disparuse. In disperarea lui, vazu ingeri care incojurau tabara si care voiau sa stie daca el este purtatorul pumnalului diafan.

Cu ultimele puteri, Will decide sa isi urmeze misiunea, aceea de a duce pumnalul Lordului Asriel, pentru ca razboiul sa poata incepe.

Pentru trilogia "Materiile intunecate" si pentru activitatea sa ca scriitor pentru copii, Philip Pullman a obtinut: Carnegie Medal Award, in 1996, Guardian Children's Fiction Award si multe altele.

"Aceasta carte extraordinara, va aprinde imaginatia copiilor si adultilor de pretutindeni, multe generatii de-acum incolo." -Daily Mail

Lansarea cartii "Marea casa" de Nicole Kraus

Editura Humanitas Fiction va invita vineri, 11 mai, ora 14.00, la cafeneaua Vecchio 1812 (intersectia Covaci cu Sepcari), unde va avea loc lansarea cartii Marea casa de Nicole Krauss, autoarea bestsellerului Istoria iubirii.

Vor vorbi Andreea Esca, Denisa Comanescu, Andreea Rasuceanu si Alex Stefanescu.

Actrita Andreea Bibiri ne va citi un fragment din roman, iar Maria Raducanu ne va oferi un final muzical.

 NICOLE KRAUSS s-a născut în Brooklyn, în 1974, şi a crescut în Long Island. În 1992 este primită la Stanford University, unde obţine o diplomă de excelenţă în literatura engleză şi scrie poezie sub îndrumarea poetului Joseph Brodsky. 
Romanul "Marea casa" este Bestseller New York Times,Finalist National Book Award,Finalist Orange Prize 2011 · Câştigător ABA Indies Choice Honor Award in Fiction 2011 l Câştigător Anisfield-Wolf Award 2011,BEST BOOK OF THE YEAR în New York Times, Seattle Times, San Francisco Chronicle, The Atlantic, St. Louis Post Dispatch şi pe site-urile Barnes & Noble, Amazon, The Oregonian, Book Page.Roman tradus în treizeci de ţări

Seara de lectura in Muntii Himalaya

De aceasta data, Editura Humanitas organizeaza o seara de lectura in...Muntii Himalaya. Nu la propriu,binenteles. Lansarea cartii "Trei saptamani in Himalaya", scrisa de Marius Chivu, va avea loc joi,10 mai, in cadrul Librariei Bastilia.Pe langa lansare, va avea loc si vernisajul "Copiii Himalayei". Vor participa si vorbi: Gianina Corondan, Marius Chivu, Vlad Mixich si Catalin Gaitanaru.

Caligraful lui Voltaire

Nimeni nu s-a intrebat vreodata cum anume s-a ajuns la arta caligrafiei. Arta literelor a inceput de la gravarile in piatra, de la scrierile pe papirus si a evoluat de atunci.

In secolul XVIII, caligrafia era destul de cautata, iar caligrafii duceau zilnic o munca migaloasa, facand din simple litere si cuvinte, adevarate opere de arta asternute pe hartie. Exact cu acest gand a pornit la drum si tanarul Dalessius, caligraf aflat in slujba lui Voltaire. Inca de mic, de la moartea parintilor sai, Dalessius a urmat Scoala de Caligrafie a lui Vidors, la indemnele unchiului sau, maresalul de Dalessius. La aceeasi scoala fusese elev si un anumit Silas Darel. Cand incepe a stapani destul de bine tainele caligrafiei, tanarul Dalessius hotaraste sa isi caute de lucru in orasul Ferney, dar in acelasi timp primind insarcinare de la Voltaire sa plece imediat la Toulouse ca sa afle tot ce se putea despre enigma familiei Calas. Ajuns la Toulouse, tanarul caligraf intra in Casa Siccard, unde va locui o perioada. Tot in Toulouse, se afla si resedinta familiei Calas, unde se spunea ca ar fi inca locul de spanzuratoare al lui Marc Antoine Calas. Ducandu-se sa vada cu proprii sai ochi, Dalessius descopera ca nu mai ramasese decat carligul care sustinuse candva funia decedatului si plateste pentru acest lucru, precum si pentru niste carti misterioase, ce contineau informatii care,spunea el:”ar fi putut salva familia Calas”.Ajuns inapoi la Casa Siccard, Dalessius afla ca este chemat la tribunal ca sa isi inceapa lucrul. Ducandu-si zi de zi munca de caligraf, tanarul afla despre un anume Kolm, fost calau, care acum era insarcinat cu spalarea trupurilor si care, se pare ar fi facut acest lucru  si in cazul lui Marc Antoine. Intr-o noapte se hotaraste sa il urmareasca pentru informatii, iar dupa un schimb dur de replici si raspunsuri, Kolm se alatura lui Dalessius in rezolvarea enigmei familiei Calas.

Trebuind sa caute si un anume ceasornicar Von Knepper(aflat sub numele fals de domnul Laghi),om ce detinea pasiunea pentru masinarii ce puteau intruchipa pana si oamenii, Dalessius ajunge sa se indragosteasca de fiica acestuia, o fata-papusa, pe nume Clarissa, ce intruchipa deopotriva frumusetea si perfectiunea. Boala de care suferea Clarissa, confuzia, pierderile de memorie pe termen scurt, o facusera sa se desprinda de lumea reala si sa se inchida in propria-i lume, lucru pe care, de altfel, il facuse si tatal ei cu ea. Orbit de dragostea sa pentru Clarissa, Dalessius ii fagaduieste scaparea de sub tirania tatalui ei, dar esueaza. Clarissa dispare in cele din urma, ultima oara fiind vazuta in atelierul lui Mattioli, un sculptor aflat in cautarea muzei perfecte, si care dezvoltase o obsesie pura pentru Clarissa, pe care o considera perfecta. Dar sculptura ei a ramas pentru totdeauna neterminata, caci aceasta s-a facut nevazuta pentru totdeauna.

Intors la Von Knepper, ii da cruda veste care il va lasa pe acesta fara nicio bucurie in viata.

Abatele Mazy ii ia urma lui Dalessius, vrand sa stie cine anume il trimisese la Paris(pentru ca Voltaire isi trimitea corespondenta sub nume false din pricina dusmanilor). Cazand in capcana, Dalessius ajunge la maestrul caligraf Silas Darel, acum imbatranit de vreme si concentrat numai si numai asupra scrisului, care este ucis in cele din urma din pricina adevarului.

Dalessius se intoarce la Voltaire, inmanandu-i ultimele sale rapoarte si continuand in urmatorii ani sa-si execute slujba de caligraf, fara sa isi mai deschida propriul atelier  de cerneluri si pene, asa cum ii propusese odata lui Voltaire. In clipa in care Voltaire isi anunta plecarea la Paris, Dalessius simte ca nu mai are nimic care sa il tina legat de orasul Ferney. La moartea lui Voltaire, inima ii este adusa la Ferney de un mesager polonez si ii este pastrata de catre Dalessius care decide ca scrisul lui“nu mai era cel de odinioara:acum era senin si simplu si nu incerca sa ia ochii nimanui. Era scrisul cuiva care stie ca insemnarile ascund atat ceea ce exista, cat si lucrurile pierdute”.(sursa:Caligraful lui Voltaire, Pablo DeSantis, pag.212) Intors la lucru la Casa Siccard ca si specialist in instrumente de caligrafie, Dalessius nu a incetat niciodata sa o caute pe Clarissa. In drumul sau, un barbat i-a taiat calea, aratandu-i un cap sculptat si intreband daca o cunostea pe fata. Dalessius l-a recunoscut pe Mattioli, vechiul sculptor, care,odinioara, privise goliciunea Clarissei pozand pentru arta. Afland raspunsul negativ al lui Dalessius, Mattioli s-a urcat pe marginea podului, tinand inca in mana sculptura ce avea sa fie pe veci neterminata si stranse bine nodul in jurul gatului sau, sarind in apa intunecata. “Cea de pe urma imagine a Clarissei pieri odata cu el”.(sursa:Caligraful lui Voltaire, Pablo DeSantis, pag.214)

Pablo De Santis a lucrat ca jurnalist si scenarist, literatura sa adresandu-se in special tinerilor, fapt ce l-a facut cunoscut in Spania. In 1984 obtine premiul pentru cel mai bun scenarist de televiziune, iar in 1993 premiul Destacados de ALIJA, destinat scriitorilor de literatura pentru copii. Caligraful lui Voltaire apare in 2002 si cunoaste un succes imediat de critica si de public.

“Avand ca fundal sfarsitul secolului al XVII-lea, romanul lui Pablo De Santis disimuleaza cu subtilitate faptele reale sub masca fantasticului.”

“Capcanele” limbii romane

Orice popor detine o limba care e in continua schimbare. Au loc noi imprumuturi, paralelismul unor cuvinte de origine straina in limba proprie(ex: eng. eventually=in cele din urma, devenit in limba romana eventual=posibil), noi elemente de jargon care,cu timpul, intra in uzanta limbii.Astfel de greseli tind sa degradeze atat lexicul, cat si morfologia unei limbi.

Lucrarea “Capcanele” limbii romane scrisa de acad. Alexandru Graur isi propune prezentarea a numeroase greseli ce tin de cunoasterea superficiala a limbii, de imprumuturi, de accentuare, de stalcirea neologismelor s.a.m.d. Alexandru Graur a fost unul dintre marii invatati ai stiintei limbii din secolul al XX-lea, ca figura de prestigiu a lingvisticii romanesti.

In diferite tari, s-au publicat in ultimii ani numeroase lucrari menite sa pazeasca pe traducatori si pe vorbitori de pacalelile la care se expun cand redau in limba lor expresii de felul lor citate, sau cand converseaza intr-o limba straina. Este,insa, de la sine inteles, ca o inovatie nu este o greseala. Din contra, ele pot fi privite ca un progres, pentru ca oamenii sunt obligati sa introduca modificari in limba, intrucat este necesara denumirea a tot ceea ce apare nou.

Totusi, in momentul in care se produce o abatere de la normele anterioare nu e deloc sigur ca ea se va generaliza. Ca un exemplu, in trecut, pentru cuvantul transport exista versiunea ștramport. Asadar,unele greseli semnalate dispar sau daca se mai fac, ele nu mai sunt curente.

Un alt aspect al problemei este  urmatorul: atata timp cat o forma noua, avand la baza o greseala, nu s-a generalizat, cel care o foloseste este tot timpul expus la o catalogare de genul:”Este incult.”Un bun exemplu termenul francez mille-feuilles, devenit,ulterior, in limba romana milfe si utilizat,in special, in restaurante. Chiar daca o schimbare se impune, este bine ca patrunderea ei in limba sa nu se produca prea repede.

Rolul limbii este sa serveasca drept mijloc de comunicare(ceea ce presupune intelegerea reciproca). Vocabularul este pe cale de a deveni international, deoarece toate notiunile noi capata acelasi nume in mai toate limbile(ex:automobil, antibiotic), in timp ce cuvintele vechi, care difera de la o limba la alta, se invechesc si se uita, deoarece notiunile pe care le denumeau nu mai exista(ex:vraci, zabun); chiar si pentru notiunile care se pastreaza se introduc adesea nume noi, mai pe gustul vorbitorilor de azi si folosite in mai multe tari(basma, carciuma,han etc. sunt inlocuite cu fisiu, bodega, hotel). Accidentele pe care le sufera cuvintele din cauza ca vorbitorii inteleg gresit difera de la o limba la alta. De aceea, daca nu ar exista norme si control  si daca toate schimbarile ar fi lasate sa se introduca, s-ar ajunge repede ca si termenii internationali, adoptati in zilele noastre, sa difere mult de la o tara la alta, si astfel s-ar pierde avantajul obtinut prin adoptarea neologismelor.