Maestrul de go

Pe lângă faimoasa ceremonie a ceaiului, sărbătoarea cireșilor, samurai, ikebana și gheișe, Țara Soarelui Răsare mai este faimoasă și pentru bine cunoscutul joc go. Ascensiunea în acest joc are loc doar prin dedicare deplină lui și considerându-l o Cale și o Artă. Aceleiași arte i s-a dedicat și Honinbo Shusai meijin, supranumit și "meijinul invincibil".

Cu toate că a fost reluat din China cu peste o mie de ani în urmă (secolul al VII-lea), go-ul s-a dezvoltat intens în Japonia numai de la începutul secolului al XVII-lea, după ce a obținut sprijinul moral și financiar al regimului Tokugawa. S-au format patru case: Honinbo, Yasui, Hayashi și Inoue, care concurau pentru supremație. În aceste condiții, a putut deveni o Artă în sine, având caracteristicile unei Căi (michi). Autorul ține să precizeze:

În Japonia, go-ul a depășit noțiunea de joc, de divertisment, pentru a deveni o Cale și o Artă. Venind din vremuri străvechi, curg în el misterul și înaltele calități ale Orientului.

Așadar, Kawabata prezintă, în acest roman de excepție, ultima partidă din viața lui Honinbo Shusai meijin în confruntare cu Otake 7-dan, pentru supremația titlului de la jocul go. Mai mult decât o simplă confruntare, această ultimă partidă scoate foarte bine în evidență diferența dintre generații, dintre tradiție și modernizare. Meijinul alege să joace așa cum cerea tradiția, pe când Otake 7-dan își bazează victoria pe stratageme de tot felul și atacuri violente.

În principiu, o partidă evoluează în trei faze. În deschidere, jucătorii încearcă să schițeze niște teritorii, dispunându-și pietrele cât mai eficient. Lupta se duce în primul rând în cele patru colțuri, apoi pe laturi. Succesiunea optimă de mutări într-un colț se numește joseki și ar putea corespunde cu o deschidere din jocul de șah. Complexitatea aprecierii situației de ansamblu face deci goul mult mai dificil decât șahul.

Complexitatea partidei și nivelul de dificultate duce la îmbolnăvirea meijinului, dar chiar și pe patul de moarte el nu renunță la onoarea și tradiția de a juca go, punându-l  în mare dificultate pe Otake-7, dar cu toate acestea, făcând o paralelă și la viața de zi cu zi, modernizarea câștigă teren, înăbușind orice încercarea a tradiționalismului de a mai supraviețui. Meijinul, învins de boală, pierde în fața lui Otake 7-dan, acest lucru aducându-i moartea, la scurt timp după partidă.

Însă sacrificiul suprem făcut de meijin în detrimentul Artei, va rămâne pururea în istoria go-ului, iar jucătorii de orice rang sunt martori ai dispariției unei lumi milenare în fața invaziei prezentului pragmatic.

"Maestrul de go este o saga arhetipală" - The New Yorker

"Povestea lui Kawabata are o îndrăzneală discretă, o austeră noblețe autumnală" - Commonweal